Primarul orașului stațiune Băile Herculane alături de alți șefi de primării din Caraș-Severin și de președintele Consiliului Județean Romeo Dunca au promovat Banatul Montan la Realitatea.NET, în cadrul emisiunii „Cu drag, despre România”.
Cu drag, despre România! este un program în care realizatorii Realitatea.NET și-au propus să facă cunoscut în întreaga țară fiecare județ, astfel că ieri, de Dragobete a venit rândul județului Caraș-Severin.
Cristian Miclău a vorbit despre locul care a vrăjit împărații Europei, despre proiectele cu finanțare europeană menite să dezvolte turismul balnear, dar și despre beneficiile apei balneoclimaterice, sau a izvoarelor cu apă terapeutică. De asemenea a prezentat lucrările edilitare din Centrul Imperial Istoric al stațiunii, alcătuit din clădiri, monumente istorice de arhitectură balneară, construite în sec. al XIX – lea, în perioada austriacă de dezvoltare a stațiunii, sau de Statuia lui Hercules, montată în 1847, operă a maeștrilor Rammelmayer şi Glantz din Viena.


