Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, va vizita unitățile de învățământ la începutul anului școlar 2026–2027, însă nu va participa la festivitățile oficiale de deschidere.
„O...
Pompierii militari continuă intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului de litieră și fond forestier izbucnit în zona montană Băile Herculane–Domogled. Potrivit Inspectoratului pentru Situații...
Stațiunea Băile Herculane se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România. În perioada 29 iunie – 3 iulie 2026,...
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș informează pacienții și personalul medical că apa de la robinet nu trebuie consumată în această perioadă, până la...
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o acțiune amplă pentru prevenirea și...
Sâmbătă, 24 ianuarie, în jurul orei 15:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit...
La data de 23 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe...
La data de 29.07.2025, Instanța de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș și a dispus arestarea preventivă a doi bărbați,...
Astăzi, stațiunea Băile Herculane a găzduit conferința „Împreună pentru Satul Românesc”, organizată de Rețeaua Rurală Națională, prilej cu care domnul Florin Barbu, Ministrul Agriculturii...
Băile Herculane devine capitala folclorului internațional: Festivalul „Hercules” revine între 30 iunie – 5 iulie 2025, cu ansambluri din 7 țări!
Stațiunea Băile Herculane găzduiește...