13.8 C
Caransebeş
19.7 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
vineri 14 iunie 2024

Manifestare culturală de excepție, la 100 de ani de activitate a Corului Catedral din Caransebeș

Politică

Evenimentul, organizat de către Episcopia Caransebeș, sub directa coordonare a profesoarei Maria Ponețchi, a fost închinat aniversării a 100 de ani de cântec neîntrerupt a Corului Catedral din Caransebeș.

Cu această ocazie, în cadrul proiectului cu titlul „Corul Catedral sub bagheta timpului” a avut loc un regal de cântece corale susținut de elevii și profesorii Școlii de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș și ai Școlii de Arte și Meserii Ion Românu din Reșița, în sala festivă a Episcopiei Caransebeșului.

Despre istoria acestui cor, profesoara Maria Ponețchi face precizarea că, Corul Catedral din Caransebeș se desprinde din Reuniunea Română de cântări și Muzică din Caransebeș în anul 1924, ca o necesitate de a da răspunsurile la Sfânta Liturghie în catedrala Sf. Gheorghe din Caransebeș. Prima apariție în public a fost cu prilejul Duminicii Tomii a anului 1924, în care a dat răspunsurile la Sf. Liturghie.

De-a lungul timpului, corul a fost prezent în momentele cele mai importante din punct de vedere istoric ale orașului având la pupitru dirijori ca: Antoniu Sequens, Constantin Vladu, Dimitrie Cuzma, Dumitru Jompan, și cel mai longeviv dirijor, Gheorghe Dobreanu. Acesta a rămas la pupitul corului timp de 21 de ani, fapt pentru care corul îi poartă în prezent numele.

Gheorghe Dobreanu este și liantul dintre Corul Catedral și Școala de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș. Personalitate marcantă a vieții muzicale în 1958 profesorul Gheorghe Dobreanu este numit director al Școlii de Muzică și Arte plastice Caransebeș, decizie luată la propunerea Direcției de Personal din cadrul Sfatului Popular al Raionului Caransebeș , Ministerului Învăţământului şi Culturii și va rămâne la conducerea acestei școli până la ieșirea la pensie în anul 1972. Generații întregi de elevi, au putut remarca severitatea dar si dragostea cu care profesorul Dobreanu a reușit sa le descopere tainele cunoștințelor teoriei muzicii”, ne-a declarat d-na profesor Maria Ponețchi.

După Revoluția din 1989 școala intră în declin din cauză că numărul de norme didactice se reduce și implicit numărul copiilor. În prezent școala are o clasă și jumătate de pian, una de vioară și una de flaut. Teorie solfegii – 10 ore și pian auxiliar 13 ore, în total 40 elevi la muzică și 22 la Arte Plastice.

Acțiunea dedicată aniversării a 100 de ani de activitate corală la Caransebeș face parte din proiectul cu titlul „Corul Catedral sub bagheta timpului”, sprijinit de Primăria Caransebeș. În cadrul acestui proiect vor avea loc mai multe manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de activitate a Corului Catedral.

În încheiere, Corul Catedral a intonat „Hristos a înviat”, ca o dăinuire a bucuriei depline peste veacuri, încununând astfel evenimentul prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la înființarea corului.

La această sărbătoare, părintele Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului, a subliniat importanța susținerii activității corale a corurilor și a școlilor muzicale, dar și bucuria Eparhiei Banatului de a fi parte din activitățile culturale, întrucât aceasta nu este doar o instituție, ci o familie duhovnicească:

Episcopia Caransebeșului este onorată să facă parte din acest angrenaj de evenimente dedicat Corului Catedral, aceasta nu numai pentru trecutul Corului Catedral, care a contribuit de 100 de ani la viața liturgică a Episcopiei și la viața culturală a orașului, ci și pentru comunitate, pentru că, de fapt, acest ansamblu coral nu face decât să aducă comunitatea mai aproape de Dumnezeu, dar și în comunitate, unii mai aproape de ceilalți. Nu se putea împlini lucrul acesta mai frumos decât la Episcopia Caransebeșului, care nu este doar o instituție, ci reprezintă o familie duhovnicească a urbei. De aceea, părintele Dumitru Stăniloaie, în 1957, spunea foarte frumos într-un studiu, «Biserica este o instituție precum familia este o instituție.» Iată de ce celebrăm aici evenimentele importante, ne încurajăm și ne dăm prilejul ca, în continuare, să susținem activitatea corală și activitatea muzicală a școlilor de muzică de la Caransebeș și Reșița”, a menționat părintele Casian Rușeț.


spot_img

Actualitate