Una dintre măsurile pe care managerul Adrian Dumbravă le-a luat pentru a crește veniturile Spitalului din Caransebeș a fost dezvoltarea activității în Ambulatoriu, prin amenajarea de noi cabinete medicale la care apelează zilnic zeci de pacienți.
Noutatea o constituie cabinetul de Medicina Muncii, benefic în primul rând pentru cei 500 de angajați ai spitalului, pentru care nu mai trebuie să fie achitate sume mari de bani altor cabinete private, dar și pentru persoanele din exterior care au nevoie de fișele medicare pentru angajare.
„Ambulatoriul are un trend ascendent, datorită serviciilor pe care le oferim. Noutatea o constituie cabinetul de Medicina Muncii, însă aici avem un minus mare pentru că nu găsim medic oftalmolog, am avut anunțat concurs pe post, nu s-a prezentat nimeni, îl vom relua pentru că, dacă vom avea și un medic oftalmolog, fie angajat, fie într-o colaborare atunci oferim toate serviciile pentru fișele de port armă, fișe auto și toate celelalte”, ne-a declarat managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.
Adrian Dumbravă a mai precizat că se gândește ca în Ambulatoriul Spitalului, în viitorul apropiat să deschidă un cabinet de oncologie pentru că este cuprins în Organigramă și, în acest sens a purtat discuții cu un medic specialist.