Un caransebeșean, care s-a întors dintr-o țară europeană a încălcat regulile carantinei la domiciliu, pentru a face o sesizare împotriva unei persoane cu care se certase telefonic. Acesta s-a ales cu amendă pentru că nici a doua zi nu s-a aflat la domiciliu!
Marți, 4 ianuarie, un bărbat de 30 de ani din Caransebeș a fost sancționat contravențional de către polițiști pentru că nu a respectat măsura carantinei la domiciliu, bărbatul prezentându-se la sediul Poliției Municipiului Caransebeș pentru a face o sesizare.
Bărbatul de 30 de ani se afla în carantină la domiciliu după ce, în cursul lunii decembrie, se întorsese din Belgia, iar marți s-a prezentat la sediul poliției pentru a face o sesizare împotriva unui bărbat cu care avusese divergențe, în urma unor discuții telefonice.
Ieri, 5 ianuarie, același bărbat a fost sancționat din nou de polițiști, cu amendă de 3.000 de lei, acesta nefiind găsit la domiciliu cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, pe linia respectării de către persoanele aflate în carantină/izolare la domiciliu, a acestor măsuri.
Totodată, a fost informată Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, pentru dispunerea măsurilor din competență.