14.1 C
Caransebeş
13.4 C
Reșița
13.3 C
Oţelu Roşu
sâmbătă 15 martie 2025

Ruinele din centrul civic își așteaptă constructorul!

Politică

După un proiect anevoios cu foarte multe sincope și din punct de vedere istoric și din punct de vedere urbanistic, municipalitatea din Caransebeș a reușit să scoată la licitație proiectul de amenajare a zonei ruinelor bisericii medievale din centrul civic, pentru a doua oară!

După ce la sfârșitul anului nu s-a prezentat nicio firmă la licitație lucrarea a fost urcată din nou pe SICAP, ne-a precizat primarul Felix Borcean.

Astfel Primăria Municipiului Caransebeș achiziționează lucrări de construcții, organizare de șantier, amenajare peisagistică și dotări pentru proiectul „Reinterpretarea funcțională prin amenajarea și conservarea ruinelor: Biserica medievală de secol XIII-XIV”. Valoarea totală estimată este de 1.114.000 fără TVA. Termenul de depunere a ofertelor este până mâine, 6 ianuarie ora 15.00, dată la care se deschid ofertele.

Edificiul din zona centrală a urbei este un obiectiv de patrimoniu, iar proiectul își are scopul de recuperare a acestuia, având importanță deosebită pentru istoria Europei de Sud-Est, cu rol în impulsionarea dezvoltării turistice.

Proiectul constă în conservarea ruinelor Bisericii Medievale din secolele XIII-XIV, din centrul orașului, ce au fost descoperite parțial în 1989, când s-a încercat construirea unui bloc de locuințe, și total în 2016, dar și punerea în valoare a ruinelor prin amenajarea unui spațiu de vizitare, ne-a precizat city managerul Florin Bogdea.

Astfel, spațiul va fi împrejmuit, vor fi realizate traverse placate cu travertin, va fi amenajată o zonă verde cu vegetație urbană și mobilier stradal și va fi iluminat pe timp de noapte.

spot_img

Actualitate