Săptămâna aceasta, în urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 185 de societăți comerciale, peste 4.000 de locații de interes, 806 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 7.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Au fost derulate 53 de acțiuni punctuale, dintre care 41 au fost acțiuni independente ale poliției.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr.55/2020, în valoare totală de 22.750 de lei, dintre acestea 140 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 12 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Totodată, în cadrul activităților au fost utilizate dispozitivele electronice pentru verificarea certificatelor digitale, pentru peste 1.500 de persoane.