21.7 C
Caransebeş
20.7 C
Reșița
20.8 C
Oţelu Roşu
duminică 14 aprilie 2024

Cu tupeu chiar în sediul Poliției! Polițiștii i-au întocmit dosar penal

Politică

Ieri, 2 noiembrie, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, după ce în cursul aceleiași dimineți, un tânăr de 20 de ani din comuna Cornea s-a prezentat la sediul poliției pentru eliberarea unui certificat de cazier judiciar, iar pentru a i se permite accesul în instituție, a prezentat un certificat digital european COVID emis pe numele altei persoane.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.

Vă reamintim că în conformitate cu prevederile HG 1130 din 2021 și HG 1161 din 2021 pentru modificarea HG 1.090 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, la intrarea în sediul instituțiilor, autorităților publice și operatorilor economici, se efectuează în mod obligatoriu triajul epidemiologic.

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

În Codul Penal se precizează că: „prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.

spot_img

Actualitate