13.7 C
Caransebeş
13.2 C
Reșița
12.7 C
Oţelu Roşu
sâmbătă 14 septembrie 2024

Consilierii au aprobat! Organigrama Spitalului Caransebeș se pune în aplicare

Politică

Consilierii locali din Caransebeș nu au dat înapoi, deși au avut 3 solicitări în acest sens de a revoca un proiect de hotărâre prin care a fost aprobată Organigrama Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.

Una dintre aceste solicitări a venit din partea Instituției Prefectului Caraș-Severin, în urma unei plângeri prealabile împotriva HCL 165 din 31 august 2021, formulată de către o angajată a spitalului, vizată a fi concediată în baza acestei Organigrame.

În ședința publică a fost prezent managerul Spitalului care a lămurit situația spunând că nu au fost atașate la acea hotărâre documentele care stau la baza aprobării Organigramei și le-a prezentat, acum la mapa consilierilor. Printre aceste documente se regăsește și o copie a structurii organizatorice a Spitalului Municipal de Urgență emisă de Ministerul Sănătății și o dovadă a consultării cu sindicatul reprezentativ, conform legii, din unitatea medicală, astfel că juristul Primăriei, Georgeta Sanda Niculăeș a dat girul că proiectul este fundamentat din punct de vedere al reglementărilor specifice aplicabile, astfel că s-a putut supune la vot plângerea prealabilă formulată de Prefectura Caraș-Severin, care a fost respinsă prin majoritatea aleșilor locali, mai puțin două abțineri de la consilierii USR.

În aceste condiții, Organigrama se aplică la Spitalul Municipal de Urgență. De altfel managerul Adrian Dumbravă spune că a lămurit situația cu Prefectul Cristian Gîfu. Rămâne de văzut dacă Prefectura își mai rezervă dreptul de a promova o acțiune în contencios administrativ.

spot_img

Actualitate