În ultimele luni s-a tot vorbit de relațiile dintre liderii PSD Caransebeș, precum că aripa mai tânără a trebuit să cedeze în fața senatorului Ion Mocioalcă, care a fost numit președintele interimar al organizației locale, fără nicio consultare din partea conducerii din Patria Gugulanilor. Fostul președinte interimar Petru Schinteie spune că lucrurile s-au așezat!
Liderul grupului PSD din Consiliul Local Caransebeș spune că la ora actuală cel mai de notorietate membru PSD din Banatul de Munte la București este Ion Mocioalcă.
„Domnul senator este și secretarul Senatului, vă dați seama că are multe treburi de rezolvat și vine mai rar acasă. Actuala putere o ține din greșeală în greșeală și normal că trebuie cineva să monitorizeze și acolo. La Caransebeș am fost mai mulți președinți la organizație, Bebe Iova a plecat în februarie 2020, am venit eu interimar, acum mai în glumă mai în serios i se spune lui Bebe Iova președinte de onoare, mai mi se spune și mie, suntem oameni care au fost președinți și acum le urăm succes la cei care vin după noi. Nu are importanță acum când au loc alegerile și dacă au loc la județ sau la Caransebeș, acum nu spun nici NU, nici DA, nu știu dacă voi candida”, ne-a declarat Petru Schinteie.
Acesta a mai spus că în calitate de președinte interimar al PSD Caransebeș a cântărit 4 ani dacă să vină în Consiliul Local:
„Și vârsta îmi permite să înțeleg exact despre ce este vorba și să intervin doar atunci când simt că pot să ajut. Referitor la alegerile în partid vor veni și ele la un moment dat, vom hotărî împreună în armonia care caracterizează PSD și eu zic că va fi bine, într-un fel sau altul, acum mi-e greu să fac previziuni”, a mai precizat Petru Schinteie făcând o analogie cu Campionatul European de Fotbal – meciul dintre Danemarca și Belgia. El a spus că ar prefera să bată Danemarca pentru că a avut un hop la acest campionat, dar cel mai probabil că va câștiga Belgia că echipa e mai bună. Ironia fină era făcută vis a vis de candidații la alegerile locale din organizația PSD Caransebeș. Pentru că meciul s-a jucat aseară (17.06.2021) spunem și scorul final, care a fost 2-1 pentru Belgia.