4.1 C
Caransebeş
4.5 C
Reșița
2.7 C
Oţelu Roşu
miercuri 04 decembrie 2024

Clubul Sportiv Municipal Caransebeș, tot la stadiul de înființare!

Politică

Lipsa bazelor sportive și litigiile pe care Primăria Caransebeș le are nu-i dă primarului Felix Borcean prea mare elan de a deschide Clubul Sportiv Municipal.

Edilul municipiului ne-a declarat că documentația pentru deschiderea clubului este finalizată, ba mai mult s-a încercat la un moment dat să se organizeze concurs pentru trei posturi. Acum se gândește doar la concursul pentru postul de director:

Din bugetul pe anul acesta am alocat 100.000 de lei pentru Clubul Sportiv Municipal. El este înființat dar atât, urmează să organizăm concurs măcar pentru un post de director, conducător al clubului sport, după care să atragem ramurile sportive să vedem cu ce începem: fotbal, judo atletism, volei. Trebuie să ne gândim unde o să desfășurăm activitățile sportive, pentru că asta pentru mine este cea mai mare problemă, lipsa bazelor sportive, litigiile pe care le avem cu diverse entități, purtăm discuții și cu cei de la Caromet și celor de la ACH pentru revenirea în patrimoniul Municipiului Caransebeș a bazelor sportive pe care ei le dețin și nu le folosesc. Gratuit nu le dă nimeni dar se pot face și schimburi de terenuri, se pot achita în tranșe, cel puțin cu cei de la ACH, din ce am discutat și cu președintele Consiliului de Administrație el ar fi de acord cu o plată în tranșe pentru terenul din spatele sălii polivalente, dar la pachet cu terenurile din zona ACH – zona blocurilor că și acolo e o mare problemă, cetățenii nu pot beneficia de toate facilitățile unui trai decent pentru că terenul respectiv este proprietatea ACH – ului”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

spot_img

Actualitate