Spitalul Municipal de Urgență a fost subiectul finalului de ședință în Consiliul Local Caransebeș, adus în discuție de primarul Felix Borcean, care spune că s-a deschis o axă de finanțare.
Întors recent de la București, Felix Borcean s-a întâlnit și cu un ministru secretar de stat care i-a precizat că spitalul de arși de la Timișoara a costat aproximativ 60 de milioane de euro, ori acum axa de finanțare ar putea fi accesată până la 75 de milioane de euro.
Felix Borcean i-a întrebat pe consilierii locali pe ce să se axeze municipalitatea în viitorul apropiat: pe reabilitare, sau construirea unui spital nou, despre care s-a tot vorbit, mai ales în ultima perioadă, de când la cârma spitalului este omul de afaceri Adrian Dumbravă, cel care și-a pus amprenta asupra spitalului nou de la Mioveni.
Răspunsul stă în studiul de fezabilitate și în necesitățile spitalului, consideră Felix Borcean, care a ascultat și părerile consilierilor: Sanda Bistrean: „la noi reabilitare înseamnă ceva cârpit!”. Cristian Dragomir: „Ca să poți face o medicină performantă îți trebuie altceva! să lăsăm specialiștii, că noi ne dăm cu părerea! E ca la stadion se dărâmă în totalitate și se reface integral și culmea costurile sunt mai mici”, Valentin Dascălu: „Ne-ați dat temă de casă o să venim cu un răspuns!”
Doar că acest răspuns trebuie cât mai repede pentru că termenul de depunere este luna septembrie și până atunci trebuie pregătit studiul de fezabilitate.


