După ecoul din media cu privire la traseul Via Transilvanica ce leagă județul Hunedoara de Caraș-Severin, organizatorii vin cu vești bune! Se poate modifica traseul astfel încât să nu afecteze turiștii.
Chiar dacă de curând au fost anunțate informații deloc plăcute din teren despre porțiuni impracticabile de traseu, reprezentanții Asociației Tășuleasa anunță partenerul lor din Terra Dacica, Star Transmission & Star Assembly îi va ajuta să rezolve situația complicată de la calea ferată dintre județele Hunedoara și Caraș-Severin.
„După ce am anunțat problemele din teren, aceștia au fost primii care ne-au sunat și s-au oferit să ne ajute, lucru pentru care le mulțumim. De asemenea, deși am întâmpinat mari probleme în comuna Zăvoi, se pare că există deja o altă variantă prin care traseul poate să treacă, iar fotografiile de mai jos surprind acest lucru! Deja ne facem bagajele și ne pregătim să plecăm săptămâna viitoare la recunoașterea porțiunii, pentru a ne convinge cu ochii noștri că această minune poate fi posibilă”, spun reprezentanții Via Transilvanica.
Aceștia vor încerca, în următoarele săptămâni să redeschidă porțiunea respectivă însă, de această dată nu doar vor curăța vegetația, dar vor așterne și câteva straturi de piatră măruntă care să facă parcurgea plăcută pentru oricine.


