Un tânăr în vârstă de 24 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs duminică, 6 septembrie, pe Drumul Comunal 36, la ieșirea din localitatea Putna spre Prigor.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi produs în jurul orei 09:30. În timp ce conducea un autoturism de teren, într-o curbă la stânga, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a părăsit carosabilul, a lovit trunchiul unui copac și a fost ulterior proiectată în alți arbori.
În urma impactului violent, conducătorul auto și cei trei pasageri au rămas încarcerați. Șoferul a fost găsit în stare de inconștiență, a primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital.
O adolescentă de 16 ani, aflată pe locul din dreapta-față, și un tânăr de 22 de ani, pasager pe bancheta din spate, au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Cel de-al patrulea ocupant al autoturismului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din nefericire, în dimineața zilei de 7 septembrie, în jurul orei 04:30, conducătorul auto a decedat.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.


