7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Lucrările pot fi reluate pe strada Traian Doda

Politică

Lucrările la rețelele de apă și canalizare de pe strada Traian Doda din Caransebeș pot fi reluate, după ce zilele trecute a fost primită autorizația arheologică din partea Ministerului Culturii.

Strada a fost spartă pentru intervențiile AquaCaraș, însă lucrările au fost oprite după descoperirea unor vestigii arheologice, în condițiile în care zona face parte din perimetrul istoric al municipiului. Carosabilul a rămas afectat pe durata cercetărilor arheologice și a procedurilor necesare pentru obținerea aprobărilor legale.

Odată cu emiterea autorizației, AquaCaraș și subcontractorul Erbașu pot continua lucrările la infrastructura de apă și canalizare. După încheierea acestora, strada Traian Doda urmează să fie refăcută integral de Primăria Caransebeș, investiția fiind inclusă în Programul Național „Anghel Saligny”.

„În sfârșit putem să reabilităm și strada Traian Doda, care este inclusă în Programul «Anghel Saligny». Odată ce există avizul Comisiei de Cultură, AquaCaraș este liberă să-și continue lucrările, iar noi vom reface ulterior strada în integralitate. Nu mai este foarte mult de lucru pentru AquaCaraș și pentru subcontractorul Erbașu”, a declarat primarul Felix Borcean în emisiunea „Oameni și Fapte”.

Reluarea lucrărilor este importantă și în contextul șantierelor deschise pe strada Muntele Mic și pe Varianta de Ocolire a municipiului. Strada Traian Doda reprezintă una dintre principalele legături dintre zona centrală, cartierul Balta Sărată și centura Caransebeșului, iar starea carosabilului creează probleme atât locuitorilor, cât și transportului public.

spot_img

Actualitate