7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Acțiuni „Blocada” în Caraș-Severin: aproape 300 de persoane legitimate și sancțiuni de peste 80.000 de lei

Politică

În perioada 24–25 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat acțiuni de tip „Blocada” și activități preventive în Reșița, Bocșa și Băile Herculane, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră.

La aceste activități au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice, acțiunile fiind desfășurate în sistem integrat.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au legitimat aproape 300 de persoane, au controlat peste 200 de autovehicule și au testat peste 100 de persoane cu aparatele etilotest și drugtest.

De asemenea, au fost verificate 9 localuri publice, alte locații de interes, precum și persoane aflate în atenția structurilor de poliție.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat aproape 130 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 80.000 de lei. Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare, fiind confiscate 6 cartușe de țigarete și suma de aproximativ 1.500 de lei.

Reprezentanții IPJ Caraș-Severin precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul creării și menținerii unui climat de siguranță pentru cetățeni.

spot_img

Actualitate