Astăzi, 26 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliția Rutieră Caraș-Severin desfășoară o amplă acțiune preventivă pe DN6, unul dintre cele mai intens circulate drumuri naționale din județ, cunoscut totodată pentru frecvența evenimentelor rutiere, produse în principal din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum.
Activitățile se desfășoară în sistem RELEU, pe sectoarele de drum aflate în competența structurilor rutiere teritoriale, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.
Pentru depistarea și sancționarea comportamentelor periculoase, polițiștii utilizează echipamente radar, precum și aparate pentru testarea consumului de alcool și droguri, fiind vizate abaterile de la regimul legal de viteză și alte încălcări ale legislației rutiere.
La acțiune participă și specialiști din cadrul Registrului Auto Român, care efectuează verificări tehnice în trafic, cu accent pe identificarea defecțiunilor ce pot contribui la producerea accidentelor, mai ales în condițiile specifice sezonului rece.
Obiectivul ferm al acțiunii este: „FĂRĂ ACCIDENTE RUTIERE PE DN6” În acest context, polițiștii rutieri le recomandă șoferilor: să adapteze viteza la condițiile de carosabil umed, acoperit cu zăpadă sau polei; să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de vehiculul din față; să verifice înainte de plecare starea tehnică a autovehiculului, în special anvelopele de iarnă, sistemul de frânare și iluminare; să evite manevrele bruște și să folosească frâna cu prudență; să se informeze în prealabil cu privire la condițiile meteo și de trafic.
Polițiștii reamintesc faptul că respectarea regulilor de circulație salvează vieți, iar siguranța pe drumurile publice este o responsabilitate comună.


