7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Trasee turistice în Munții Țarcu redeschise iubitorilor de natură!

Politică

Salvamont Caraș-Severin redeschide o zonă superba din Munții Țarcu . Acest traseu n-a mai fost folosit de către turiști de foarte mulți ani, spune Cornel Galescu.

În aceste zile, echipa de la Salvamont Muntele Mic înaintează spre Vf. Pietrii din Poiana Mărului, pentru a face legătura cu traseele de creastă ce duc spre Godeanu, Retezat și Munții Cernei.

„Schimbarea decorului zilnic, ieșirea din spectrul scenariului obsedant poate fi privită ca o vindecare de tine însuți, poate însemna dizolvarea prejudecăților captive. Când iubești muntele nu-ți poți imagina că într-o zi, marea cu ochi albaștri îți va turna în suflet ademeniri ce pot ucide inorogi. Agățat de creste nu concepi să te desprinzi de înalt sub unduiri de valuri. Dar când privirea și imaginația ți se pierd în depărtări istorice, întâlnești aceleași idealuri la exploratorii întinsului ca la cuceritorii verticalelor. Marea și muntele sunt două ipostaze gemene atunci când sângele freamătă în vene sub imboldul aventurii”, sunt câteva rânduri ale lui Cornel Galescu, șeful salvamont Caraș-Severin, care îndeamnă la aventură pe traseele montane.

spot_img

Actualitate