Bustul marelui poet național Mihai Eminescu a fost realizat la inițiativa Episcopiei Caransebeșului și a fost amplasat, zilele trecute în parcul din fața Primăriei Caransebeș.
Monumentul este realizat în baza proiectului cultural „Aspecte și valori eminesciene în Banat”, elaborat de Episcopia Caransebeșului, prin Societatea Femeilor Ortodoxe. Consiliul Judetean Caras-Severin a finanțat cu 50% valoarea proiectului. De asemenea co-finantarea a fost asigurată de omul de afaceri Adrian Dumbravă.
Amplasamentul, fundația și soclul bustului au fost asigurate de catre Primăria Municipiului Caransebes.
Monumentul este opera sculptorului Linda Saschia Menczel din Timișoara.
Bustul este turnat în bronz, iar soclul este din marmură de Ruschita, ne-a precizat secretarul eparhial, părintele Casian Ruset, care ne-a mai specificat ca inaugurarea va avea loc în 12 mai, de la ora 17:00.


