Ziua Porților Deschise la Unitatea Specială de Aviație Caransebeș a avut loc astăzi, 24 aprilie, între orele 10.00 – 13.00, la sediul Unității Speciale de Aviație Caransebeș.
A fost un eveniment special pentru cei mici. Alături de angajații din Ministerul Afacerilor Interne și de partenerii instituționali, Jandarmeria Caraș-Severin a organizat Ziua Porților Deschise pentru copii, ocazie cu care le-au fost împărtășite din tainele profesiei de pilot, jandarm, pompier, polițist sau din ale salvatorilor montani.
Cu această ocazie au avut loc exerciții demonstrative de salvare cu ajutorul elicopterului și intervenții antiteroriste, precum și ateliere de prezentare a tehnicii și a ofertei educaționale din Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale.




Totodată, preșcolarii și școlarii au văzut elicopterul SMURD, avioane din cadrul Aeroclubului României și autospecialele de intervenție, iar câinii au fost, cu siguranță unul din punctele principale de atracție.
Nu au lipsit nici salvamontiștii din Caraș-Severin, care au prezentat o parte din dotările și procedurile specifice utilizate în intervențiile de salvare cu specific montan.



