Primarul orașului stațiune Băile Herculane, Cristian Miclău ne-a precizat că în aceste zile au fost demontate schelele de pe tronsonul principal al fațadei hotelului Decebal, o bijuterie arhitecturală, care se va transforma în primul hotel de 5 stele din stațiunea de pe Valea Cernei.
Lucrurile se mișcă în bine, Nicolae Căpușan, omul de afaceri care a transformat o autobază de pe vremea lui Ceaușescu în primul hotel, iar acum deține unul dintre cele mai mari complexuri hoteliere din România, și-a dat seama de potențialul imens pe care-l deține stațiunea Băile Herculane. Pe lângă sala Casino transformată într-o adevărată operă de artă și hotelul Decebal omul de afaceri are în plan transformarea fostei băi Diana într-un dintre cele mai moderne SPA-uri din Europa.
„Mă bucur să văd cu lucrările avansează, la Hotelul Decebal, acum a fost finalizată o porțiune bună din fațadă, s-au schimbat geamurile, s-a schimbat acoperișul, au început lucrările și la interioare. De asemenea cel mai important în zona istorică a stațiunii este că, iată acum după ce a fost reabilitat podul de piatră și fosta baie Diana, de lângă pod, va fi transformată într-un centru SPA modern. Pentru această lucrare am emis autorizația de construire, iar investitorul a primit ordinul de începere a lucrărilor”, ne-a declarat primarul Stațiunii Băile Herculane, Cristian Miclău.
„Această stațiune are un potențial imens, deoarece oferă un amestec unic de apă termală și istorie bogată. Aici găsești ceva ce nu găsești nicăieri altundeva în România, iar această combinație de elemente naturale și istorie face din Herculane un loc unic.”, a declarat public Vlad Căpușan, fiul omului de afaceri Nicolae Căpușan.
Nicolae Căpuşan deţine şi conduce în prezent un grup care a ajuns la o cifră de afaceri totală care se plasează în jurul valorii de 10 milioane de euro; din acesta fac parte hotelurile SunGarden din Turda, SunGarden Therme din Dej, precum și complexul hotelier SunGarden Resort din Cluj. În următorii trei ani, vizează atingerea unui prag de 25 de milioane de euro și extinderea în Herculane, dar și în apropierea Bucureștiului.
Hotelul Decebal, în care vor fi investite peste 4 milioane de euro este o bijuterie arhitecturală în stil baroc ardelenesc, cu elemente decorative rafinate și o intrare impunătoare, este una dintre clădirile emblematice ale stațiunii Herculane. Cu o istorie care se întinde pe mai bine de un secol, acest hotel a găzduit figuri importante, inclusiv regele Carol I al României și regina Elisabeta.




