Ieri, 9 noiembrie, polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au descoperit, în cadrul unui control efectuat în Piața Agroalimentară din municipiul Caransebeș, în incinta unei societăți comerciale, aproape 300 de articole de îmbrăcăminte, expuse spre vânzare, produse susceptibile a fi contrafăcute.
Cele 284 de articole de îmbrăcăminte, cu însemne ale unor mărci cunoscute, produse estimate la 100.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.