Deputatul PNL de Caraș-Severin s-a alăturat colegilor de partid care nu susțin limitarea tranzacțiile în numerar.
„Astăzi, m-am alăturat colegilor liberali și am semnat proiectul de lege prin care susținem revenirea la plafoanele inițiale de plată: 10.000 și 5.000 de lei. Proiectul de lege a fost inițiat de colegii de la Camera Deputaților și Senat și susținut și de conducerea PNL. Va fi dezbătut în regim de urgență”, a menționat Deputatul caransebeșean.
Conform măsurilor fiscale promulgate de președintele Klaus Iohannis iată cum se limitează tranzacțiile cu cash
Măsura privind limitarea cash-ului sună astfel: se pot face încasări şi plăţi între o persoană juridică şi o persoană fizică în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană.
Tot de la 1 noiembrie, se vor putea face plăți către firme în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/ persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi.
De asemenea, la sfârșitul fiecărei zile, sumele în numerar aflate în casieria firmelor nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei. În caz contrar, dacă nu respectă aceste plafon, statul aplică amendă de 25% din suma încasată/plătită, respectiv deținută în casierie, care depășește plafonul.
Tot de limitarea plăților cash ține și măsura care privește tranzacțiile dintre două persoane fizice: pot face încasări şi plăţi cash în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei.