Azi-noapte, la ora 03.52, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe bld. Republicii, un autoturism condus de un tânăr de 16 ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultând că nu se afla sub influența acestora.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
BĂNUIȚI DE CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL SUB INFLUENŢA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE
Azi-noapte, la ora 01.40, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe strada Căminelor, un autoturism condus de bărbat de 30 de ani, din municipiul București, cu privire la care, în urma testării cu aparatul din dotare, au rezultat suspiciuni rezonabile referitoare la consumul de substanțe psihoactive.
Bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea mostrelor biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările.
Tot în cursul nopții precedente, la ora 01.40, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au oprit pentru control, pe DN 58B, strada Funicularului, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Măureni, care a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciunea rezonabilă privind consumul de substanțe psihoactive.
Tânărul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea prezenței substanțelor în organism, iar polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Dovada înlocuitoare a permisului de conducere obținut de tânăr la data de 16 octombrie 2023 a fost reținută, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța rutieră pe toate drumurile publice din județ.