Ieri-noapte, la ora 00.30, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița, au depistat în flagrant-delict doi bărbați de 21 și 30 de ani, din Reșița, după ce ar fi spart geamul lateral dreapta spate al unui autoturism parcat în zona Gării de Nord, iar din interior ar fi sustras un radio casetofon și un portofel.
La controlul corporal, asupra tânărului de 21 de ani au fost găsite mai multe șurubelnițe.
Bunurile sustrase au fost recuperate.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
NU NEGLIJAȚI VIGILENȚA HOȚILOR! AVEȚI GRIJĂ DE CASA ȘI DE AFACEREA DUMNEAVOASTRĂ!
Întotdeauna este mai simplu să previi decât să suporți consecințele, de aceea nu uitați că dumneavoastră sunteți primii care puteți preveni furturile din locuințe sau din societăți comerciale, evitând astfel să deveniți victime ale unor acestor infracțiuni.
Printre factorii favorizanți ai furturilor din locuințe se numără neglijența proprietarilor care lasă neasigurate uși sau geamuri, primesc în locuință persoane străine care invocă diferite pretexte precum citirea contoarelor, vânzări de bunuri, executări de lucrări, reparații ori solicitare de ajutor.
Lipsa sistemelor specializate de alarmare și supraveghere constituie un alt factor favorizant în aceste cazuri.
În mediul rural, casele nelocuite sau locuite temporar pot fi o țintă atractivă pentru hoți.
De asemenea, prieteniile „dăunătoare” cu diferite persoane cărora victimele le povestesc despre bunurile pe care le dețin în locuință, sunt un alt factor favorizant.
Acești presupuși prieteni care frecventează locuința cuiva pot reveni ulterior pentru a fura sau pot povesti altor persoane despre valorile din locuința respectivă.
Excesul de băuturi alcoolice este un factor favorizant în cazul furturilor din locuințe, la fel ca în cazul multora dintre infracțiuni. După ce consumă alcool împreună, partenerul de pahar sustrage bunuri din casă.
De regulă, furturile din locuințe sunt comise prin forțarea sistemelor de închidere a ușilor sau ferestrelor, prin escaladarea balcoanelor, prin orice punct de intrare lăsat neasigurat, la pont, având informații despre anumite sume de bani sau bunuri care se găsesc în locul respectiv, prin folosirea de diferite pretexte pentru a pătrunde în locuință ori la întâmplare, profitând de neglijența victimelor.
În ceea ce privește furturile din societăți comerciale, obiectele de valoare mare sau banii lichizi vor fi intotdeauna în atenția infractorilor care concep cele mai ingenioase modalități de a și le însuși, indiferent daca acestea se află într-un magazin, într-un depozit sau în circulație.
Orice verigă slabă în depozitarea, manipularea sau paza acestor valori va fi speculată de răufăcători în săvârșirea unei infracțiuni.
PROTEJAȚI-VĂ CASA:
Nu primiţi în curte cetăţeni străini de comunitate, care oferă diverse bunuri spre vânzare sau se angajează să facă lucrări ori reparaţii! Aceştia vă pot înşela sau vor doar să vadă ce bunuri pot fura din gospodăria dumneavoastră!
Dacă angajaţi muncitori din alte localităţi, informaţi poliţistul despre acest lucru!
Încuiaţi uşile şi ferestrele când plecaţi de acasă, iar animalele nu le lăsaţi afară din curte, nesupravegheate !
Nu lăsaţi cheile de la casă la vedere, uşor de găsit!
Nu ţineţi sume mari de bani în casă!
Dacă vă lăudaţi cu diverse câştiguri, s-ar putea să fiţi vizitaţi de hoţi!
Nu uitaţi: un câine bun este o comoară la casa omului!
Atenţie la alcool! De multe ori, partenerul de pahar ajunge să vă fure!
Nu faceți publică părăsirea locuinței!
PUTEȚI PREVENI FURTURILE DIN SOCIETĂȚI COMERCIALE DACĂ:
- vă dotaţi magazinele cu un sistem viabil de alarmă și cu un sistem de iluminare cu senzori de perimetru care se activează ori de câte ori se apropie cineva;
- vă procuraţi şi vă montaţi în punctele sensibile ale magazinului sau chioşcului un grilaj solid care să impiedice pătrunderea hoţilor în interior;
- uşa de acces în magazin este prevăzută cu un sistem de protecţie tip clopot care să protejeze lacătul, îngreunând astfel activitatea infracţională a hoţului;
- apelaţi la serviciile unei societăţi serioase de pază şi intervenţie rapidă;
- vă angajaţi pe timpul nopţii un paznic;
- sunteți atenţi la persoanele care trec pragul magazinului dvs.