Deputatul PNL de Caraș-Severin Dumitru Rujan a participat în cadrul Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, la întâlnirea de lucru cu ministrul Apărării Naționale Angel Tîlvăr.
Tema principală a întâlnirii, la care au fost prezenți și șefi ai unor structuri centrale ale ministerului, a fost dedicată situației generate de identificarea pe teritoriul național a unor fragmente de drone similare celor folosite de forțele ruse, în contextul intensificării atacurilor Federației Ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în proximitatea României.
După briefingul de informare privind evoluțiile din mediul de securitate în regiunea Mării Negre, au fost prezentate aspecte preliminare ale expertizelor probelor ridicate din cele trei locuri din județul Tulcea în care au fost identificate fragmente de drone și măsurile luate de MApN pentru reducerea riscurilor asociate atacurilor ruse asupra porturilor ucrainene pentru zonele de pe teritoriul României aflate în imediata apropiere.
„Colaborarea este esențială în această perioadă. Am participat alături de colegii de la comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională la o întâlnire de lucru cu ministrul Apărării Naționale Angel Tîlvăr. Am avut un dialog constructiv și util”, a menționat Dumitru Rujan, deputat PNL de Caraș-Severin.
De asemenea, a fost exprimată preocuparea de a găsi, în contextul derulării importantelor programe de înzestrare, soluții comune pentru sprijinirea dezvoltării industriei naționale de apărare.