După Sfintele Sărbători Pascale gugulanii se pregătesc de rugă, o manifestare care va începe de joi, 20 aprilie cu o diversitate muzicală ce se întinde pe parcursul a 4 zile.
Deși Ruga se va desfășura în zona centrală, reprezentanții Episcopiei au precizat că în acest an au colaborat foarte bine cu autoritățile locale pentru ca activitățile culturale pe care și Episcopia Caransebeșului le organizează începând cu Duminica Tomii să nu aibă de suferit.
Astfel prima mare acțiune organizată de către Episcopia Caransebeșului, cu susținerea financiară a omului de afaceri Adrian Dumbravă va avea loc duminică 23 aprilie de la ora 17.00.
Sub genericul „Noi suntem ai României”, Corala Armonia, a Arhiepiscopiei Tomisului va susține un concert extraordinar de muzică alături de Ansamblul folcloric „Muzica Divertis”, în cadrul concertului extraordinar organizat cu prilejul sărbătoririi hramului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș. Repertoriul coralei Armonia va cuprinde piese folclorice culese din întregul cuprins al României, dar și muzică patriotică.
„Noi suntem ai României”, va răsuna, în după-amiaza din Duminica Tomii, 23 aprilie, începând cu ora 17, în curtea Reședinței Episcopale din Caransebeș.
FOTO: Radio Renașterea