Traficul rutier pe DN 6, în județul Caraș-Severin, este în continuare aglomerat, din cauza problemelor la partea carosabilă înregistrate la km 397- Plugova, iar din zona localității Topleț până în municipiul Caransebeș, pe o distanță de aproximativ 80 de km, s-au format, în după-amiaza zilei de astăzi, coloane de autovehicule aflate în mișcare, pe ambele sensuri de mers.
Polițiștii rutieri acționează în continuare în zonă și monitorizează în permanență situația din trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere.
De asemenea, reamintim că restricția rutieră temporară instalată pe respectiva porțiune de drum este de 30 km/h, fiind semnalizată corespunzător.
Până la remedierea provizorie a situației, de către administratorul drumului, recomandăm conducătorilor auto, cu precădere celor ai vehiculelor de mare tonaj, care intenționează să tranziteze tronsonul de drum, să ia în calcul folosirea următoarelor rute alternative: E 70- Centura Municipiului Drobeta Turnu-Severin- DN 67 Motru – DN 67 Târgu -Jiu, pentru sensul de mers Drobeta Turnu-Severin – Caransebeș; Centura Municipiului Caransebeș -DN 68 Oțelu Roșu – E79 Hațeg – Târgu-Jiu, pentru sensul de mers Caransebeș – Drobeta Turnu-Severin.
Totodată, polițiștii rutieri solicită șoferilor să respecte semnalizarea rutieră instalată și să sporească atenția la volan pentru a evita implicarea în evenimente nedorite.
Reamintim că în zona Plugova, pe o porțiune de aproximativ 300 de metri sunt fisuri la partea carosabilă, creându-se o diferență de nivel care afectează circulația rutieră. Momentan se efectuează lucrări pentru remedierea provizorie a situației. În zonă a fost instalată semnalizare rutieră temporară, iar două echipaje din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin acționează pentru dirijarea circulației și prevenirea evenimentelor în trafic.