Fostul premier Boris Jhonson i-a strâns mâna omului de afaceri Gabriel Olariu, șeful S.C. Aeroportul Caransebeș S.A. la Micul Dejun de Rugăciune, desfășurat în Whashington CD.
La acțiune au fost prezenți 1300 oameni de afaceri și politicieni din întreaga lume. Printre aceștia se numără administratorul SC Aeroportul Caransebeș S.A., Gabriel Olariu și acționarul SC Formin S.A. din Caransebeș, Vasile Albulescu.

Micul Dejun Național de Rugăciune este un eveniment senin, bipartizan, plin de reflecție spirituală, care, în aceste zile se desfășoară în cadrul Consiliului Atlantic. Rugăciunea s-a îndreptat în acest an către Ucraina, dar și către fiecare țară în parte.
„Am fost invitat să ne rugam la Dumnezeu pentru fiecare țară în parte, deci și pentru Romania și pentru români. Și fiind aici am avut în gând și rugăciune România, Caransebeș și tot ceea ce mă leagă de Caransebeș cu tot ceea ce înseamnă Aeroportul la ora actuală și mai ales ce poate deveni!”, ne-a declarat Gabriel Olariu, care a stat de vorbă cu foarte mulți oameni de afaceri, dar și cu politicieni, printre care fostul premier britanic Boris Johnson, care a avut un discurs pro Ucraina, potrivit atlanticcouncil.org, cităm: „Trebuie să încetăm să ne concentrăm pe Putin și să ne concentrăm în întregime pe Ucraina”, deoarece aceasta continuă să lupte pentru suveranitatea, securitatea europeană și valorile democratice”.
Micul Dejun de Rugăciune de la Grupul Evanghelic Creștin Secret are loc în fiecare an, în ultimii 70 de ani.
