Săptămâna trecută, polițiștii rutieri și cei de la structurile de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat acțiunile reactiv-preventive pentru siguranța traficului rutier.
În perioada 14-20 noiembrie 2022, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare.
Pentru abaterile constatate, au aplicat 499 de sancțiuni contravenționale, dintre care 223 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
112 pietoni și 77 de bicicliști care au fost sancționați contravențional pentru traversare neregulamentară și alte abateri.
4 conducători auto care au depășit cu peste 50 km/h și 70 km/h limitele legale de viteză și alți 3 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate au fost reținute în vederea suspendării 9 permise de conducere.
De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, 5 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.