6.3 C
Caransebeş
5.7 C
Reșița
5.3 C
Oţelu Roşu
joi 18 aprilie 2024

Tânăr împușcat la o vânătoare ilegală! Poliția a fost anunțată după ce a fost transportat de la locul faptei

Politică

Aseară, la ora 19.14, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin apel 112 de către o persoană anonimă despre faptul că un vânător s-a împușcat accidental.

Din primele verificări, polițiștii l-au identificat pe apelant, un bărbat de 47 de ani, din comuna Teregova, care, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla pe raza localității Rusca, într-un fond de vânătoare, fără a deține autorizație de vânătoare, ar fi efectuat uz de armă fără drept, rănindu-l pe un tânăr de 24 de ani, din comuna Teregova.

Ulterior, bărbatul de 47 de ani l-ar fi transportat pe cel de 24 de ani, de la locul evenimentului până la intrarea în localitatea Rusca, unde a fost preluat de către părinții acestuia, transportat la domiciliu și apoi la spital, tânărul fiind rănit în zona toracelui și a piciorului drept.

Bărbatul de 47 de ani figurează ca deținător de permis de armă, iar de la domiciliul acestuia polițiștii au ridicat 3 arme de vânătoare, una cu glonț și două cu alice.

De asemenea, și cel de 24 de ani figurează ca deținător legal de armă, de la acesta polițiștii ridicând 2 arme de vânătoare.

Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, uzul de armă fără drept și braconaj, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

spot_img

Actualitate