Polițiștii de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu au identificat un bărbat de 25 de ani din comuna Zăvoi, bănuit de sustragerea, în perioada aprilie – iulie 2022, a mai multor bunuri din locuințele a două persoane din satul Măru. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 90%.
Bărbatul este bănuit că ar fi pătruns în locuințele unor persoane plecate la muncă în străinătate, iar din interior ar fi sustras bunuri în valoare de peste 12.000 de lei, respectiv un televizor, 2 laptopuri, o unitate de calculator, unelte electrice, geamuri termopan și un ceas de mână, bunuri pe care le-ar fi vândut ulterior către diferite persoane.
În urma investigațiilor polițiștii au recuperat aproximativ 90% din bunurile sustrase, care urmează a fi restituite persoanelor vătămate.
Tânărul 25 de ani a fost depistat de către polițiști, sâmbătă, 30 iulie, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Oțelu Roșu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, în cursul zilei de astăzi bărbatul bănuit urmând a fi reținut pentru 24 de ore.