Contractul de finanțare se va semna cu Ministerul Dezvoltării, după care va fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții, anunță deputatul PNL de Caraș-Severin Dumitru Rujan.
„Investim în dezvoltarea comunităților locale! A fost aprobat proiectul depus de Primăria comunei Constantin Daicoviciu pentru înființarea infrastructurii inteligente de distribuție gaze naturale, inclusiv pentru satele Căvăran, Mâtnicu Mare, Zăgujeni, Prisaca și Maciova. Valoarea proiectului este de 40.848.917,70 lei și va fi finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”, menționează Dumitru Rujan.
Deputatul PNL de Caraș-Severin a mai precizat că prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și distribuția gazelor naturale.