Omul de afaceri pasionat de fotbal, Dan Avram a participat cu echipa de old boys „Era Club Caransebeș” la un turneu internațional de fotbal în Kössen, Austria, ajuns la ediția a 37 a.
Competiția de fotbal amatori a fost dedicată sportivilor peste 34 de ani, echipa caransebeșeană participând cu jucători de peste 40 de ani.
Echipa Era Club Caransebeș este finanțată de către Dan Avram, un împătimit al acestui sport, cel care este și inițiatorul turneului de fotbal „Stelele Banatului”.
„Toți am participat financiar la deplasare, este o tradiție să luăm parte la acest turneu de veterani și reprezentăm municipiul Caransebeș și AJF Caraș-Severin. Este pentru a cincea oară când ne-am înscris și anul acesta, din 18 echipe participante din 7 țări europene am obținut locul III”, ne-a declarat Dan Avram.
Turneul de fotbal a fost organizat cu ocazia sărbătorii localității, Kössen de Rasaliile Catolice.
