Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, a efectuat miercuri, 4 mai 2022, o vizită oficială în România.
Cu acest prilej, oaspetele s-a întâlnit la Reședința Ambasadorului Germaniei din București cu reprezentanții etniei germane din România.
Banatul a fost reprezentat de Erwin Josef Țigla, promotor al culturii germane în Banatul Montan, membru fondator al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, în 1990.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 4 mai 2022, la Palatul Cotroceni, declarații de presă comune cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.
„Consultările noastre au confirmat încă o dată că relația bilaterală privilegiată, cu caracter strategic, dintre România și Germania este foarte puternică și are perspective foarte bune, în pofida perioadei actuale dificile, marcate de multiple provocări. Legăturile noastre economice sunt foarte strânse, Germania fiind, de mulți ani, primul partener comercial al României și al treilea investitor în economia românească”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.
O atenție specială a fost acordată evoluțiilor securității regionale, europene și euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei.