Tribunalul Caraș-Severin a dat astăzi, 10 martie sentință în dosarul 3594/115/2021, în care Maria Malaescu a contestat Hotărârea de Consiliu Local privind aprobarea Organigramei Spitalului Municipal Caransebeș. În baza acestei organigrame Maria Mălăescu a rămas fără postul de economist la unitatea medicală.
După luni de zile în care imaginea primarului Felix Borcean este terfelită în spațiul public, probabil că astăzi edilul are satisfacția victoriei în fața Mariei Mălăescu.
Tribunalul Caraș-Severin a respins astăzi acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta MALAESCU MARIA în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL CARANSEBEŞ ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepția lipsei de interes și în consecință respinge ca lipsită de interes cererea reclamantei privind nulitatea/anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caransebeș nr. 165/31.08.2021 în privința celorlalte măsuri decât cele privitoare la desființarea postului ocupat de reclamantă. Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta MALAESCU MARIA în contradictoriu cu pârâtul și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CARANSEBEŞ privind nulitatea/anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caransebeș referitoare la măsura desființării postului ocupat de reclamantă și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Caransebeș nr. 229/28.10.2021. În baza art. 453 C.pr. civ. respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată și ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraș-Severin.