24.2 C
Caransebeş
29.7 C
Reșița
23.7 C
Oţelu Roşu
sâmbătă 13 iulie 2024

Noul Cod Rutier aduce sancțiuni mai mari pentru participanții la trafic

Politică

Una dintre modificări se referă la sancționarea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

În categoria comportamentului agresiv în trafic sunt incluse: folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase pentru a obliga nejustificat șoferul din față să elibereze banda de circulație; deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, circulația la o distanță foarte mică față de alt vehicul ori reducerea bruscă nejustificată a vitezei, pentru a intimida șoferul acestuia, pornirea mașinii de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților, conducerea intenționată a mașinii prin accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele din preajma drumului public, mersul cu spatele cu mașina pentru intimidarea celor care circulă în spate, întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de mână, realizarea intenționată a unui derapaj controlat al mașinii pentru a o întoarce sau a o roti.

Cei care vor manifesta un comportament agresiv în trafic, fără însă a exista consecințe vor risca atât o amendă de 580 sau 725 de lei, cât și suspendarea permisului timp de 30 de zile. În situația în care, din cauza comportamentului agresiv al șoferului, se produce un accident de circulație cu pagube materiale, sancțiunile vor fi mai dure: între șase și opt puncte-amendă, adică între 870 și 1.160 de lei, iar suspendarea permisului auto se va aplica pentru 60 de zile.

spot_img

Actualitate