-0.4 C
Caransebeş
-0.7 C
Reșița
-0.7 C
Oţelu Roşu
vineri 07 februarie 2025

Romeo Dunca: „Un lucru e clar, schimbarea se întâmplă!”

Politică

Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca singur împotriva tuturor, a intrat într-o confruntare la care nu a fost invitat, dar la care și-a făcut apariția pentru a nu lăsa loc de interpretări!

Acuzat că dorește să împartă bugetul primăriilor părtinitor și pe considerente politice și, fie vorba între noi în fiecare an se aduc aceleași acuzații indiferent cine conduce Consiliul Județean, Romeo Dunca a dezvăluit într-o emisiune live detaliile întâlnirii avute înainte de ședința de Consiliu Județean.

În carul acestei ședințe proiectul de hotărâre privind alocările bugetare către primăriile din județ nu a primit girul consilierilor PSD, Pro România și PMP. Mai mult social democrații acuză că 5 consilieri liberali sunt în incompatibilitate, astfel că proiectul de buget ar risca să NU fie aplicat, doar dacă împărțeala ar fi alta, avizată de grupul PSD, în principal.

Ca de fiecare dată Romeo Dunca a postat pe pagina de socializare concluziile în urma emisiunii live la care au fost invitați primarul PSD Luca Mălăiescu și consilierul județean PSD Gabriela Stuparu, în care a dorit să intervină și el, alăturându-i-se și Flavius Nedelcea Pro România:

Surprizele pot dezvălui lucruri interesante! Postarea de ieri a inflamat opoziția. Cum la orice dezbatere despre rețeta bugetului, ar fi firesc să participe si bucătarul, mi-am găsit timp si am ajuns si eu. Surpriză pentru cei prezenți, surpriză si pentru mine deoarece aveam să întâlnesc si persoane care nu apăreau în reclamă. Am aflat cu titlu de glorie pentru recunoașterea faptelor, că în trecut toate alocările au fost politice. Deși nimeni nu recunoaște că s-a vorbit de primarul nimănui, totuși trebuia luat de la Caransebeș pentru că e independent. Mai aflăm că ar fi bine o dezbatere cu primarii dar ce ne facem dacă vin si cei de la PNL. Un lucru e clar, schimbarea se întâmplă iar convulsiile ce le vedem zilnic, la Parchet, la DNA, la DICOT în aceste anomalii zilnice sunt rodul schimbării. O fi mai bine o fi mai rău? Vom vedea dar sigur nu mai e ce-a fost. Pacea si liniștea pot fi periculoase daca lucrurile merg prost. Convulsiile in schimb, vor duce la schimbare. Se poate să schimbăm și la noi, eu cred că ea va fi in bine și viitorul ne va arăta”, a spus Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

spot_img

Actualitate