S-a deschis Centrul de Evaluare COVID-19 din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Caransebes. Medicii se vor ocupa de tratamentul cărășenilor indiferent de statutul de asigurat.
Centrul de Evaluare se adresează pacienților confirmați pozitivi, care prezintă forme ușoare sau medii de boală și care nu necesită spitalizare continuă.
În cadrul acestui centru, pacienții vor fi evaluați complet din punct de vedere paraclinic: analize de laborator, examen radiologic și li se va prescrie, în funcție de situație, tratamentul adecvat.
Centrul de Evaluare este situat in Ambulatoriul spitalului (la parter intrarea din stânga) și va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8-14.
Programările se fac la numărul de telefon 0769043487 (luni- vineri, între orele 7-15), indiferent daca pacientul are statutul de asigurat sau neasigurat, fără bilet de trimitere și fără cardul de sănătate.