Primarul Felix Borcean recunoaște că bugetul din 2021 a ajuns doar pentru spațiile verzi din principalele parcuri și zonele centrale ale urbei, astfel că în acest an, va avea cuprins în buget o sumă pentru reabilitare și amenajare zone verzi în cartierele din municipiul Caransebeș.
Primarul municipiului a menționat că deja este vizat cartierul Pipirig:
„Trebuia să încep cu Pipirigul pentru că este și cel mai mare cartier, iar celelalte cartiere, în paralel le vom incluse pe niște proiecte cu fonduri europene privind regenerarea spațiilor verzi. Sigur că prefer să avem fonduri din altă parte, decât să cheltuim bugetul local pe amenajări. Avem în plan în acest an și reparații ale unor trotuare, dar cu asfalt pentru a nu mai fi probleme de investiții (bordurare și asfaltare). Vom începe cu tronsoanele cele mai problematice. Așteptăm luna martie când vom primi vești despre programul Anghel Saligny și vom vedea cât din calupul propus de străzi vor intra pe investiții guvernamentale”, a mai precizat primarul Felix Borcean.
Edilul Caransebeșului speră să primească finanțare pe cele 4 tronsoane de străzi propuse, însă dacă nu se va primi întreaga finanțare, se vor aloca bani și din bugetul propriu pentru reparații străzi.