32.4 C
Caransebeş
34.7 C
Reșița
30.5 C
Oţelu Roşu
vineri 12 iulie 2024

Aproape 500 de sancțiuni date de polițiștii cărășeni la sfârșitul săptămânii trecute!

Politică

Peste 300 de polițiști cărășeni au acționat la acest sfârșit de săptămână, pe întregul județ, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În cele 3 zile, polițiștii, alături de jandarmi și reprezentanți ai altor instituții, au desfășurat 68 de acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru prevenirea tulburării ordinii și liniștii publice, prevenirea evenimentelor rutiere, precum și a oricăror fapte de natură contravențională sau penală.

În cadrul activităților, au fost aplicate aproape 480 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 155.555 de lei, cele mai multe- 299 pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice din județ, fiind reținute și retrase 14 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.250 de lei.

De exemplu polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție și o sancțiune contravențională unui operator economic din Reșița, care își desfășura activitatea după ora 22.00.

Alte 47 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

Totodată, au fost constatate 18 fapte de natură penală.

De asemenea în 15 ianuarie, ora 00.50, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au depistat pe DJ 572, un autoturism care se deplasa din direcția Fizeș către Berzovia, la volanul autoturismului fiind un bărbat care avea o alcoolemie de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultată la testarea cu aparatul etilotest.

Bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice pentru determinarea concentrației de alcool în sânge.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

De asemenea, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe Judecătoria Reșița, pe numele unui bărbat din municipiu, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, după ce la data de 7.01.2021 a fost depistat de polițiști pe Bld.Revoluția din Decembrie, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, ulterior refuzând prelevarea mostrelor biologice.

Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Timișoara în vederea executării pedepsei.

spot_img

Actualitate