Un caransebeșean a dat, la primele ore ale dimineții, peste un posibil om al străzii decedat, chiar în zona centrală a municipiului de pe Timiș și Sebeș.
Din primele cercetări, se pare că ar fi un om al străzii, care-și făcuse un adăpost în spatele Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”. La fața locului au fost chemate Poliția și Ambulanța, însă a fost constatat decesul care, cel mai probabil a survenit în timpul nopții.
Persoana decedată ar fi cunoscută ca fiind un consumator de alcool, acesta fiind și motivul pentru care ar fi fost dat afară din locuință.
În cauză Poliția Municipiului Caransebeș continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.
UPDATE
Potrivit polițiștilor bărbatul este în vârstă de 64 de ani, din Caransebeș, nu prezintă urme vizibile de violență și a fost găsit în apropierea unei magazii care aparține familiei sale. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.