Începând cu 1 noiembrie Transal Urbis Caransebeș va emite facturile către populație majorate, cu votul Consiliului Local.
Prețul a crescut cu peste 40% și este motivat de către șeful serviciului de salubritate, Mihai Minea de creșterea prețului la combustibil și taxa de mediu, care reprezintă, de fapt penalizarea Uniunii Europene pentru că nu se crește procentul de selectare a gunoiului menajer.
„Prețul a crescut de la 10,53 lei de persoană pe lună la 15,17 lei de persoană pe lună la persoanele fizice, iar la persoanele juridice tariful crește de la 147,08 lei la 163,15 lei pe metrul cub pe lună. Dacă facem o analiză a creșterii la populație s-a mărit cu 4,64 lei, din care 2,95 de lei reprezintă contribuția pentru taxa de mediu care a fost reintrodusă ca o penalizare pentru că nu se colectează gunoiul menajer selectiv și diferența de 2,1 reprezintă scumpirea combustibilului”, ne-a declarat Mihai Minea.
Administratorul SC Transal Urbis a explicat și de ce a fost introdus în Hotărârea aprobată de către aleșii locali a unui paragraf care face referire la o penalizare de 50% din tariful actual pentru persoanele care nu selectează gunoiul:
„Acea mențiune va fi aplicată doar în momentul în care Transal Urbis va avea o situație clară a selectării gunoiului de la populație pentru că ne gândim ca de anul viitor să introducem tomberoane cu cip sau saci cu cod, iar Primăria Caransebeș va investi în platforme a câte 6 tomberoane, îngrădite și securizate, dotate cu camere de luat vederi și cartelă de acces, pentru a avea controlul asupra depozitării gunoiului menajer. Abia atunci vom putea cere de la cetățeni să selecteze responsabil gunoiul și noi, la rândul nostru vom putea aplica sancțiuni dacă nu se respectă”, ne-a declarat Mihai Minea.
Administratorul Transal Urbis a mai adăugat că va fi o perioadă de tranziție în care se vor face tot felul de simulări, inclusiv de sancțiuni care vor fi trecute ca avertismente la prima abatere, pentru a înțelege caransebeșenii cât de importantă este colectarea selectivă a gunoiului menajer.