În zona Caransebeș a fost anunțat, pe apelul de urgență 112, luni, 4 octombrie la ora 19.04, un accident în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața iar o femeie a fost accidentată grav!
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au intervenit de urgență la intrare în localitatea Rugi, unde, pe un drum agricol, s-a răsturnat un tractor, o persoană fiind decedată.
În urma cercetărilor prealabile s-a stabilit că un bărbat de 68 de ani din localitate conducea un tractor pe un drum agricol în rampă, moment în care utilajul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul ar fi fost prins sub tractor.
În urma evenimentului a rezultat decesul bărbatului și rănirea unei femei de 49 de ani, care în momentul accidentului ar fi căzut de pe aripa tractorului, aceasta fiind transportată cu Ambulanța la spital pentru îngrijiri medicale.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.