O situație preconizată de acum două-trei săptămâni dă deja fiori cadrelor medicale din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă!
În ultima săptămână numărul bolnavilor de Covid-19 s-a dublat în Spitalul Municipal de Urgență. Managerul Adrian Dumbravă trage un semnal de alarmă, spunând că valul IV crește mai repede decât oricare dintre valurile epidemiologice de până acum.
„Sunt 48 de persoane internate, testate pozitiv de Covid-19. La acestea se adaugă 7 bolnavi pe ATI. Secția este plină, iar în această dimineață au fost alte două persoane care au avut nevoie de serviciile medicale specifice ATI, dar nu mai avem locuri, abia ce le-am găsit un loc la Reșița…, gândiți-vă dacă s-ar produce un accident cu victime multiple și care necesită internarea pe ATI, ce facem atunci?! Ca să nu mai vorbesc că sunt persoane care vin la spital se testează, rezultatul este pozitiv și pleacă acasă pe proprie răspundere, după care, la câteva zile revin în stare gravă”, ne-a precizat Managerul Spitalului Municipal de Urgență, Adrian Dumbravă, care a specificat că numărul de paturi aprobate pe Covid este 135 în Spitalul Caransebeș.
Potrivit directorului medical Loredana Liuba, doar în această dimineață două persoane testate pozitiv au plecat acasă, dar acestea erau vaccinate și starea lor nu era gravă și, tot în această dimineață a fost testat pozitiv un copil, care nu a rămas internat.
Numărul deceselor continuă să crească! În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4 decese: o femeie de 55 de ani din Fârliug decedata la SJU Reșița, cu afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat, obezitate și boală renală; un bărbat de 57 de ani din Reșița, decedat la SJU Reșița cu obezitate; o femeie de 85 de ani din Caransebeș decedata la SMU Caransebeș cu HTA, obezitate, Parkinson, Alzheimer și o femeie de 59 de ani din Reșița, decedată la SJU Reșița, cu HTA, obezitate și diabet zaharat.
Facem precizarea că județul Caraș-Severin se află pe locul 11 pe lista județelor cu totalul cazurilor de Covid, cu un număr de 12.835 confirmate din care 51 noi și cu o incidență de 2,40 la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile.