3.4 C
Caransebeş
3.1 C
Reșița
3 C
Oţelu Roşu
miercuri 22 ianuarie 2025

În zi de sărbătoare pelerinaj la Crucea de pe Muntele Mic

Politică

Episcopia Caransebeșului a organizat astăzi, în zi de sărbătoare tradiționalul pelerinaj la Crucea de pe Muntele Mic, cunoscută și ca Monumentul eroilor bănățeni din lupta pentru reîntregire.

Pentru al XVI lea an consecutiv pelerinajul a fost organizat de Episcopia Caransebeșului în stațiunea Muntele Mic, cu participarea unui important sobor de preoți, dar și a reprezentanților Armatei și a credincioșilor veniți din toate colțurile Banatului. Și de această dată, a fost prezent un batalion de ostași de la Brigada de 18 Infanterie Banat,

La finalul procesiunii a avut loc Sfânta Liturghie oficiată de către Episcopul Caransebeșului PS Lucian, urmată de o slujbă de pomenire a eroilor și de depuneri de coroane la Crucea Eroilor, una dintre cele mai reprezentative monumente din Banat, în memoria eroilor care au luptat pentru făurirea dezideratului poporului român.

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii Crucii lui Isus. Atât în calendarul bizantin, cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie

spot_img

Actualitate