După ce în urmă cu câteva luni președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela îl anunța pe Andrei Ungur ca omul potrivit pentru funcția de administrator al județului, la solicitarea președintelui Romeo Dunca, fiind nevoie doar de semnarea unei decizii, această decizie a venit în aceste zile.
Într-un comunicat transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Caraș-Severin se precizează că au fost publicate în Monitorul Oficial al Românei nr. 841 – Deciziile 416 și 417 ale Prim-Ministrului României cu privire la eliberarea din funcția de Secretar de Stat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a domnului Andrei Vasile Ungur, respectiv numirea pe aceeași funcție a domnului Daniel George Surdu.
„Filiala PNL Caraș-Severin mulțumește domnului Secretar de Stat Andrei Ungur pentru activitatea desfășurată în ultimii doi ani la MDLPA, cât și pentru sprijinul acordat dezvoltării județului Caraș-Severin. Totodată, îi urăm mult succes domnului Secretar de Stat Daniel Surdu în noua sa calitate de membru al Guvernului României. La solicitarea conducerii Consiliului Județean și a Președintelui Romeo Dunca, domnul Andrei Ungur a acceptat să revină în Banatul de Munte și să îndeplinească începând de săptămâna viitoare funcția de Administrator Public al județului Caraș-Severin”, anunță Departamentul Comunicare al PNL Caraș-Severin