9.9 C
Caransebeş
10 C
Reșița
8.8 C
Oţelu Roşu
luni 12 mai 2025

Oțelar prins băut la volan, în miez de noapte

Politică

În cursul nopții trecute, la ora 01.00, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu-Roșu au oprit în trafic pe strada Oțelarilor din oraș, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la unitatea medicală din orașul de pe Valea Bistrei unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea concentrației de alcool și substanțe în organism.

Cazuri asemănătoare au fost depistate și în municipiul Reșița, vârsta celor doi șoferi fiind de 23 și respectiv 25 de ani. Tuturor li s-au reținut permisele de conducere, iar polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările în toate cele trei cazuri.

Iată sancțiunile prevăzute de Codul Penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe:

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prezentate mai sus efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

În primele 6 luni din acest an, pe drumurile publice din Caraș-Severin s-au produs 6 accidente rutiere pe fondul consumului de alcool sau a altor substanțe la volan, 2 persoane decedând, iar 6 suferind vătămări corporale care necesitat îngrijiri medicale și spitalizare.

Pentru a nu ajunge victime ale unor astfel de accidente rutiere sau pentru a nu transforma pe ceilalți în victime, riscându-vă inclusiv libertatea, vă recomandăm să nu vă urcați la volan după ce ați consumat alcool, să nu vă urcați în mașină cu persoane care au consumat alcool și să sesizați poliției astfel de fapte!

spot_img

Actualitate