După ce a fost deschis pentru o zi cu ocazia meciurilor dintre profesorii și elevii absolvenți de la Colegiul Traian Doda, Ștrandul Municipal se pregătește să intre în programul sezonului de vară.
Sunt două bazine care pot fi utilizate, spune primarul Felix Borcean care dă ca dată probabilă de deschidere a ștrandului sfârșitul acestei luni:
„Ștrandul este pregătit, vrem să facem câteva lucrări pentru a recircula apa în cele două bazine mari, să ne punem la punct, sunt anumite cerințe din partea DSP legate de igienă, măsuri de protejare împotriva Covid 19, pentru copii, bazinul este pregătit și probabil, când elevii vor intra în vacanță, adică de săptămâna viitoare îl vom deschide pentru sezonul de vară 2021”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.