Restaurantele, barurile și alte unități care servesc masa ar putea fi obligate să ofere clienților, din oficiu și gratuit, apă potabilă.
O propunere legislativă...
Peste 70 de cadre didactice din cinci țări europene au participat, în perioada 25–27 septembrie 2026, la seminarul internațional „My First Project with an...
Alina Gorghiu a fost prezentă în Caraș-Severin, unde a susținut, în ședința Consiliului Județean, proiectul VENUS II, destinat sprijinirii victimelor violenței domestice.
Proiectul, în valoare...
Rețeaua de transport public ecologic din zona Caransebeș ar putea ajunge și la Armeniș. Consilierii locali din comună și-au dat acordul pentru aderarea la...
Circulația pe DN 67D, pe sectorul Valea Cernei – Băile Herculane, rămâne închisă și astăzi, în urma incendiului de vegetație izbucnit ieri în zonă.
Din...
O cultură de canabis, amenajată într-o zonă izolată și greu accesibilă din extravilanul comunei Berzovia, a intrat în atenția anchetatorilor.
Polițiștii Serviciului de Combatere...
Patru membri ai Formației Salvamont Muntele Mic au încheiat cu succes etapa de vară a evaluării naționale Salvamont, desfășurată în perioada 29 august –...
Primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci, îi informează pe crescătorii de bovine că se apropie termenul-limită pentru depunerea cererilor în vederea obținerii ajutorului de...
Deputatul PNL de Caraș-Severin Marcel Vela, vicepreședinte al Subcomisiei pentru Dezvoltare Durabilă din Camera Deputaților, anunță trei direcții pe care România ar trebui să...
Părinții din Caransebeș au o nouă soluție pentru programul copiilor după terminarea orelor de curs. Smart Kids by Ale este noul after-school destinat copiilor...